Sursa foto: obozrevatel.com
Procuratura Anticorupţie anunţă despre condamnarea la 9 ani de detenţie a fostei şefă a filialei Ungheni a unei bănci comerciale pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, fals în acte publice şi abuz de serviciu. De asemenea, inculpata a fost privată de dreptul de a ocupa funcţii în domeniul bancar pentru o perioadă de 3 ani şi urmează să restituie în mod integral prejudiciul cauzat instituţiei bancare, conform comunicatului Procuraturii.
Procurorii au constatat în cadrul acţiunilor de urmărire penală că, în intervalul anilor 2007–2009, folosind situaţia de serviciu şi având acces la dosarele personale ale solicitanţilor de credite, a falsificat acte din numele acestor persoane şi a primit în locul lor credite bancare.
Modul ilegal de operare al inculpatei era următorul: se adresa oficiului central al băncii, primea acordul pentru eliberarea creditelor bancare, cetăţenilor însă le comunica că instituţia bancară refuză să le elibereze credite. În continuare, inculpata falsifica documente şi beneficia personal de aceste împrumuturi.
În total, în acest mod de operare inculpata a primit credite bancare pe numele a cel puţin 18 locuitori ai raionului Ungheni în sumă de peste 500 mii de lei.
Totul a ieşit la iveală atunci când victimele au fost somate de către bancă pentru nerambursarea creditelor primite şi a dobânzilor aferente, având surpriza să constate că trebuie să achite pentru credite, pe care de fapt nu le-au primit.
Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: procuratura.md