Azi: € 19,2067 lei 0,1825 $ 17,9940 lei 0,1124
Lu: € 19,1634 lei 0,0433 $ 17,9971 lei 0,0031

(video) Retrăgea bani de la ATM și arunca cardul la gunoi după fiecare tranzacție, membrul unei rețele de clonare a cardurilor - arestat în Australia

(video) Retrăgea bani de la ATM și arunca cardul la gunoi după fiecare tranzacție, membrul unei rețele de clonare a cardurilor - arestat în Australia Sursa foto: 9News (screenshot Youtube)

Poliția din Australia a arestat un român care făcea parte dintr-o rețea de clonare de carduri ce ar fi furat circa 400.000 de dolari de la victime din tot statul Victoria în ultimele 6 luni, scrie profit.ro cu referire la 9NEWS și news.ro.

Imaginile obținute de postul de televiziune îl arată pe român deghizat, în timp ce face retrageri de pe mai multe carduri de la un bancomat din Melbourne. După fiecare tranzacție, el este filmat aruncând cardul folosit la gunoi.

Un ofițer de poliție ajunge apoi la fața locului și îi cere românului să își scoată peruca și casca, înainte de a-l aresta.

Potrivit autorităților, suspectul face parte dintr-un grup de infractori din România, Ungaria și Bulgaria care au ajuns în Australia cu vize turistice. Ei ar fi furat circa 400.000 de dolari australieni (circa 300.000 de dolari americani) în ultimele 6 luni.

“Partea atrăgătoare este fluxul de bani disponibil (…) atunci când sparg un ATM, știu că vor da lovitura”, a spus superintendentul detectiv Pat Boyle.

Una dintre victimele rețelei infracționale, Judith Mordech, spune că s-a simțit “violată” după ce din cont i-ar fi dispărut 3.000 de dolari australieni (2.241 de dolari americani), pe parcursul a 3 zile consecutive.

Prietena ei, Petah Creighton, a povestit că și ea a fost vizată de infractori.

“Probabil că este foarte dificil pentru noi să știm dacă un dispozitiv de clonare este implantat sau nu” la un bancomat, a spus ea.

Poliția a admis că acest dispozitiv sunt tot mai avansate din punct de vedere tehnologic.

“Componentele pe care le folosesc sunt tot mai ușor de ascuns și mai greu de detectat”, a explicat sergentul John Cheyne.

Sursa: profit.ro

Noutăți similare