Turcia a lansat TROY, propriul sistem național de plăți cu cardul

Turcia a lansat TROY, propriul sistem național de plăți cu cardul Sursa foto: troyodeme.com

Sistemul de plăți cu cardurile TROY a fost lansat recent și marchează o eră nouă în dezvoltarea plăților cu cardurile bancare pe teritoriul Turciei, scrie nocash.info.ro cu referire la troydeme.com.

Sistemul este activ de la 01 aprilie 2016, iar prima tranzacție a fost efectuată la lansare de către Dr. Soner Canko, directorul general al Interbank Card Center (BKM).

Canko a subliniat că multe țări în întreaga lume, precum Canada, Italia, Coreea de Sud sau India, au propriile sisteme de plăți și acum Turcia va fi printre aceste țări. De asemenea dumnealui setează și obiective pentru viitor:

“Ne dorim să cream o societate fără numerar pînă în anul 2023”.

“În spatele TROY stau cunoștințele în domeniul bancar, experiența, tehnologia și însușii țara (Turcia)”. Am denumit-o TROY luând TR de la Turcia, O de la "Odeme" (cuvântul "plată" în limba turcă) și Y de la "Yontem" ("metodă" în limba turcă)”, a declarat Soner Canko.

“Începând cu 01 aprilie 2016 toate terminalele POS și bancomatele din Turcia sunt gata pentru efectuarea tranzacțiilor cu TROY. Foarte degrabă vom vedea cardurile TROY în portmonee”, se menționează în comunicatul instituției.

Autoritățile turce au lucrat mulți ani pentru a dezvolta primul și unicul sistem de plată, care acum este operațional.

Sursa: nocash.info.ro

Noutăți similare