Slovenia a anunțat cumpărătorul pentru Abanka: Nova KBM, deținută de fondul Apollo

Slovenia a anunțat cumpărătorul pentru Abanka: Nova KBM, deținută de fondul Apollo Sursa foto: mariborinfo.com

Slovenia a anunţat că Nova KBM, deţinută de fondul american de investiţii Apollo, va achiziţiona Abanka, după ce a depus oferta câştigătoare în schema de privatizare a băncii, scrie financialintelligence.ro cu referire la Reuters. 

Fondul de investiţii al statului sloven (SDH), care se ocupă de privatizări, a precizat că NKBM a avut cea mai bună ofertă. Detaliile tranzacţiei vor fi date publicităţii după semnarea contractului de vânzare, care ar urma să aibă loc săptămâna aceasta.

„Procesul de vânzare a fost destul de îndelungat, transparent şi competitiv”, le-a declarat jurnaliştilor Igor Krzan, preşedintele board-ului SDH. În urma tranzacţiei, cota de piaţă a fondului Apollo pe piaţa bancară din Slovenia va urca la aproximativ 22%.

În schimbul ajutorului de stat de 780 milioane de euro primit de Abanka în 2013 şi în 2014, autorităţile de la Ljubljana s-au angajat în faţa Comisiei Europene să vândă în întregime banca până la mijlocul acestui an.

Miercuri, Abanka a anunţat că profitul său net a scăzut la 18,6 milioane de euro în primul trimestru din acest an, de la 25,5 milioane de euro în perioada similară din 2018.

Publicaţia Delo informa recent că Slovenia a primit 2 oferte pentru Abanka, de la fondul american de investiţii Apollo şi de la grupul ungar OTP. Ambii licitatori oferă aproximativ 400 de milioane de euro pentru Abanka, dar oferta Apollo este uşor mai ridicată.

Sursa: financialintelligence.ro

Noutăți similare