Azi: € 19,1303 lei 0,0088 $ 17,8989 lei 0,0704
Mâine: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271

Grupul Erste raportează pentru semestrul I (2017) o scădere a profitului net cu 25% față de 2016

Grupul Erste raportează pentru semestrul I (2017) o scădere a profitului net cu 25% față de 2016 Sursa foto: caixabank.es

Grupul austriac Erste, prezent în Moldova prin BCR Chișinău, a raportat un profit în scădere cu circa 25% în prima jumătate a lui 2017, față de aceeași perioadă din 2016, la 624,7 milioane de euro, în condițiile în care anul trecut a înregistrat venituri excepționale din vânzarea participației la Visa, scrie economica.net.

Grupul financiar Erste a înregistrat venituri mai mici din dobânzi și rezultate operaționale în scădere, dar active în creștere. Venitul din dobânzi a scăzut cu 2,3% la 2,1 miliarde de euro, comparativ cu iunie 2016, deși creditul acordat de grupul Erste, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa Centrală și de Est, a crescut cu 3,4% la peste 135 de miliarde de euro.

Venitul net din comisioane a crescut cu 2,9% la aproape 911 milioane de euro, dar pe de altă parte venitul din tranzacționare a scăzut cu 14% la circa 103 milioane de euro. Venitul operațional a rămas relativ stabil la aproape 3,3 miliarde de euro, însă costurile administrative au crescut cu 1,2% la 2 miliarde de euro.

Rezultatul operațional a fost de 1,29 de miliarde de euro, în scădere cu 3,5% față de anul trecut, iar rata cost venit a crescut cu aproape un punct procentual până la 60,8%.

"Privind mai departe, nu ne permitem să ne relaxam. În ciuda performanței ridicate de creditare și atragere de depozite, venitul net din dobânzi a continuat să scadă. Trebuie să acordam atenție ratelor reduse ale dobânzii și diminuării veniturilor aferente portofoliului nostru de obligațiuni suverane. Venitul din taxe și comisioane este în ușoară creștere, ceea ce este bine, și cred că este un succes în condițiile în care continuăm să fim foarte precauți cu tipul de produse și servicii pe care le oferim bazei noastre largi de clienți. Vrem să ne menținem pe direcția bună, care să ne permită să raportăm o creștere poate moderată, dar constantă, și cred că avem șanse mari să obținem din nou o majorare a veniturilor”, a declarat Andreas Treichl, director executiv al Erste Group.

Rata creditelor neperformante s-a îmbunătățit de la 4,9% la 4,7%, pe fondul vânzării unor portofolii de credite neperformante în România și Ungaria.

Banca a cheltuit circa 210 milioane de euro pentru contribuțiile la fondurile de rezoluție, pentru taxele pe tranzacțiile financiare și pentru provizioanele aferente proceselor cu consumatorii în speța ratelor negative de dobândă, aflată pe rolul instanței supreme austriece. Suma e în creștere cu circa 10% față de anul trecut.

Rezultatul net al băncii a fost 793,8 milioane de euro pentru prima jumătate a anului curent, în scădere cu circa 20% de la 987,9 în iunie 2016. Pe de altă parte, plățile băncii către acționarii minoritari – bănci de economisire – au crescut cu 15% față de anul trecut la 169 de milioane de euro. Astfel, rezultatul net atribuibil acționarilor de la Viena a scăzut cu 25,8% la 624,7 milioane de euro, evoluție atribuită de bancă efectului de bază de după vânzarea participației la Visa, pe care a încasat aproape 140 de milioane de euro în 2016.

Sursa: economica.net

Noutăți similare