Azi: € 19,0283 lei 0,0626 $ 17,6449 lei 0,0024

BNM anunță concurs pentru realizarea design-ului monedelor comemorative și jubiliare

BNM anunță concurs pentru realizarea design-ului monedelor comemorative și jubiliare Sursa foto: bnm.md

Banca Naţională a Moldovei invită la concursul de design pentru monedele comemorative și jubiliare. Concursul este organizat cu scopul selectării designelor grafice ale monedelor comemorative și jubiliare ce vor fi utilizate ca model pentru baterea monedelor comemorative, emisia anului 2016.

Cerinţele privind designul monedelor și alte condiții de selectare a designelor sunt expuse în Caietul de sarcini pentru crearea designului monedelor comemorative, emisia 2016. Conform caietului de sarcini, câștigătorii vor transmite BNM drepturile exclusive de autor privind valorificarea designului pe termen nelimitat.

Fiecare câștigător va încheia ulterior un contract cu BNM. Remunerația estimată pentru fiecare design – 2.500 MDL.

Schițele de design se vor depune la Banca Naţională a Moldovei MD-2005 (mun. Chişinău, bd. Grigore Vieru nr.1, bir.143, et.1, oficiul corespondenţă), în condiţiile prevăzute în Caietul de sarcini, până la data de 25 iulie 2016, ora 14.00.

Ofertele vor fi supuse examinării de către grupul de lucru din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei.

Informații mai detaliate privind monedele comemorative și jubiliare emise anterior de către Banca Naţională a Moldovei pot fi vizualizate pe bnm.md.

Sursa: bnm.md

Noutăți similare